Călătoria din România în Scoția

Informații actualizate la 13.04.2021

Comunitate, Revistă 13/04/2021
Călătoria din România în Scoția
Distribuiți acest articol

Scoția pare să aibă cele mai stricte măsuri privind caratina, căci toți călătorii care sosesc în această regiune din orice alte părți ale lumii, din afara zonei comune de călătorie (Anglia, Țara Galilor, Irlanda de Nord, Republica Irlanda) pe cale aeriană, cu zbor direct, intră în carantină instituționalizată obligatorie, iar România nu este o excepție.

Pot merge din România în Scoția?

Sigur că da. Dacă alegi să călătorești în Scoția va trebui să respecți o procedură specială și un set de reguli stricte pentru a fii în conformitate cu legislația în vigoare. În prezent, sunt impuse restriții privind șederea la nivel local („stay local”) impuse de la data de 2 aprilie, autoritățiile scoțiene nepermițând călătoriile internaționale în lipsa unui motiv esențial. Aceleași măsuri privind motivele pentru care poți călătorii în Marea Britanie (le poți citi aici), se aplică și Scoției în prezent.

Oricare ar fi varianta pe care o alegi pentru a intra pe teritoriul Scoției, va trebui să parcurgi o procedură anume. Specialiștii companiei Cozma Consultants au realizat o sinteză a pașilor de urmat în planificarea călătoriei. Următoarea secțiune îți va sugera ce trebuie să faci încă din România, din cauză situației pandemiei.

Ai 2 posibilități de pătrundere pe teritoriul Scoției:

  1. Zbor direct către unul dintre aeroporturile Scoției
  2. Traversând una dintre regiunile din zona comună de călătorie a Regatului Unit (Anglia, Țara Galilor, Irlanda de Nord, Republica Irlanda), ca mai apoi să ajungi în Scoția

Cei 3 pași de parcurs înainte de a porni la drum

  1. Testul COVID-19 RT-PCR sau antigen făcute cu maxim 3 zile, mai exact 72 ore, înaintea sosirii; rezultatul testului trebuie să fie NEGATIV, formulat în limba engleză, spaniolă sau franceză. Copii sub 11 ani nu trebuie să se testeze!
  2. Rezervarea la unul dintre hotelurile pentru carantină (vezi informațiile Zbor direct România-Scoția)  sau Rezervarea pachetul de testare obligatoriu ( în cazul în care deții o reședință legală pe teritoriul Scoției);
  3. Completarea formularului de localizare a pasagerului (Passenger Locator Form). Acest formular cuprinde pe lângă datele tale personale, din pașaport sau cartea de identitate, și informații despre călătoria ta, precum data și durata călătoriei, rezervarea la un hotel sau adresa la care te vei autoizola, traseul de la frontieră până la această adresă și rezervarea pentru cele două teste de făcut în perioada autoizolarii;

Când vei termina de completat fomularul vei primi un cod QR prin e-mail, iar formularul trebuie salvat pe telefonul mobil sau oricare alt dispozitiv sau îl poți printa.

Scoția NU prevede excepții pentru persoanele care fac dovada infectării recente cu Covid-19 sau administrării celor două doze de vaccin.

Documentele necesare de prezentat la punctele de control de frontieră:

Zbor direct România-Scoția

Carantina instituționalizată obligatorie pentru o perioadă de 10 zile (11 nopți) de carantinare într-un hotel din Scoția pus la dispoziție de autorități. Trebuie să-ți rezerve un loc la un hotel desemnat carantinării înainte de a porni la drum! (pentru rezervare apasă aici)

Te vei putea caratina într-un dintre cele 6 hoteluri din aceste orașe ale Scoție: Aberdeen, Edinburgh sau Glasgow.

Costurile pentru carantină la hotel sunt următoarele:

  • £1750 pentru o persoană adultă;
  • £650 pentru persoanele aflate în îngrijire și minorii de peste 12 ani;
  • £325 pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani;
  • Pentru minorii sub 5 ani nu se plătește.

Acest pachet de carantină îți oferă transportul de la aeroport la hotel, cazare, mese și cele două teste obligatorii pe care le vei face în ziua a 2-a și a 8-a a caratinei.  Dacă rezultatul unuia dintre teste este pozitiv, perioada de carantină se pelungește cu încă 10 zile. Pentru fiecare zi extra pe care trebuie s-o petreci la hotel, vei plăti:

  • £125 pentru o persoană adultă;
  • £42 pentru persoanele aflate în îngrijire și minorii de peste 12 ani;
  • £12 pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani;

Autoritățiile scoțiene îți oferă variante de finanțare accesând niște resurse speciale. (https://www.gov.scot/publications/coronavirus-covid-19-international-travel-quarantine/pages/what-you-must-do/)

Dacă deții legal o reședință pe teritoriul Scoției, va trebui să te autoizolezi pentru 10 zile la acea locuință și să-ți faci cele două teste obligatorii, primul în cea de a doua zi și al doilea în cea de a 8-a zi a autoizolării. Pentru aceasta, guvernul Scoțian pune la dispoziție pasagerilor pachetul de testate.

Modalitatea de micșorare a perioadei de caratina disponibila în Marea Britanie (Test to Release) nu se aplică și în Scoția.

Călătorie România-Regatul Unit-Scoția

Dacă alegi să traversezi una dintre regiunile din zona comună de călătorie a Regatului Unit (Anglia, Țara Galilor, Irlanda de Nord, Republica Irlanda), ca mai apoi să ajungi în Scoția, va trebui să respecți restricțiile care se aplică în regiunea respectivă. Dacă efectuezi perioadă obligatorie de caratina de 10 zile într-un din aceste regiuni și îți administrezi cele doua teste în această perioadă, nu va mai trebui să faci asta încă o dată și în Scoția. Pentru măsurile care se impun privind călătoriile internaționale în Anglia, ți-am pregătit un alt articol (îl poți accesa aici). 

Țările cu rist acut

Autoritățile Scoției au redactat o listă de state care prezintă un nivel ridicat de infectare cu Covid-19 (anumite țări din Africa și America de Sud). Persoanele care s-au aflat în ultimele 10 zile intr-una dintre aceste țări înaintea sosirii în Scoția, le este refuzată intrarea. România nu face parte din această listă.

Dacă aveți întrebări sau doriți să vorbiți cu un specialist contactați-ne

Distribuiți acest articol

Dacă aveți întrebări sau doriți să vorbiți cu un specialist contactați-ne