Brexit: aplicațiile pentru Settled și Pre-Settled status

Aplicațiile sunt deschise pentru toți cetățenii europeni și se poate aplica atât cu pașaportul electronic valabil cât și cu buletinul valabil pentru cetățenii români.

Brexit, Revistă 15/05/2019
Brexit Aplicatii settled status Cozma Consultants
Distribuiți acest articol

Aplicațiile pentru cetățenii europeni care se află în Marea Britanie sunt deschise! Cetățenii români care sunt la acest moment în Marea Britanie trebuie să aplice pentru obținerea statutului de rezidență numită Settled Status. 

Cine poate să aplice? 

Toți cetățenii români care sunt la acest moment în Marea Britanie trebuie să aplice pentru Settled Status. Puteți aplica fie că sunteți de 1 lună sau de 10 ani. Termenul pentru închiderea aplicațiilor este de 30.12.2020 (în cazul unei ieșirii a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord). Cetățenii români adulți pot aplica atât pentru ei cât și pentru copiii lor indiferent dacă aceștia s-au născut sau nu pe teritoriul Marii Britanii.

Unde pot aplica? 

Aplicația oficială “EU EXIT: ID Document Check” se poate descărca GRATUIT pe orice dispozitiv Android de pe Google Play (apasă aici). Aplicația este în limba engleză. Nu se percepe nicio taxă pentru a aplica pentru acest tip de document. 

Ce documente îmi sunt necesare? 

Pentru a aplica este necesar să aveti documente românești valabile: buletine sau pașapoarte. În cazul în care dețineți un pașaport electronic (care are simbolul Symbol for a biometric document pe copertă) aplicația este mult mai rapidă și în mod obișnuit se soluționează în aproximativ 2-3 zile lucrătoare dacă nu sunt solicitate documente justificate suplimentare. În situția în care nu dețineți pașaport electronic valabil va trebui să trimiteți în original buletinul românesc pentru verificare. Această etapă va face ca procedura și răspunsul referitor la aplicație să ajungă cu întârziere (4-6 săptămâni).  

De asemenea cetățenii care aplică trebuie să aibă pregătite documentele justificative pentru perioada de rezidență de când au venit în Marea Britanie. Aceste documente trebuie să aibă următoarele elemente pentru a putea fi acceptate de guvernul britanic: data la care a fost eliberat documentul sau perioada pe care o acoperă documentul, autoritatea/instituția care a eliberat documentul, numele complet al dumneavoastră și adresa completă si corectă unde locuiți în Marea Britanie. Puteți accesa aici lista documentelor pe care le puteți folosi să faceți dovada rezidenței.

Dacă aveți întrebări sau doriți să vorbiți cu un specialist contactați-ne

Distribuiți acest articol

Dacă aveți întrebări sau doriți să vorbiți cu un specialist contactați-ne